Sari la conținut

3 sfaturi de începător – pârtie Gura Humorului

incepator cu placa - madalinflorea.ro

Începător pe partie la Gura Humorului – după ce anul trecut, tot începător fiind, am dat câteva indicații aici, pentru pârtia din Vatra Dornei, anul acesta revin cu o completare… de care m-aș fi bucurat să știu dinainte, nu să aflu eu acolo, pe propria piele.

Ce preferi între ski-uri sau placă?
eu placa, da’ pare a fi dificilă…

(articol de parcurs în 3 minute)
observator gura humorului - madalinflorea.ro
Observator Gura Humorului – madalinflorea.ro

1. Testează echipamentul înainte să urci pe el.

Așa începător cum sunt, am închiriat placa din parcarea mare de la baza pârtiei Șoimul, acolo unde sunt și diverse restaurante, alături de plecarea în trasee cu ATV-uri. Bun, foarte bucuros eu, mă încalț, îmi alege ăla o placă, testez pe piciorul stâng și gata. Zice că-i bun și plec.

La Gura Humorului, ca să pornești pe pârtie, trebuie să iei telescaunul. Și chiar mergi ceva timp cu el până sus la observator, de unde pornești pe pârtia de mai avansați sau pe cea mai potolită, ca pentru începători ca mine.

Mă pun pe placă, încerc să mă dau oleac’ la vale… și, ce să vezi, piciorul drept efectiv se rotea pe placă… și eu în toate încercările mele de a vira, doar se rotea piciorul pe placă, dar placa nu vira și ea. M-am dus pe la instructori pe acolo, să mă ajute să o strâng… și au zis că e slăbită, nu m-au putut ajuta (nici nu prea au vrut, dar asta ține și de natura omuleților de care am dat). Așadar, nu puteam reveni la centrul de închirieri, pentru că trebuia să plătesc iar telescaunul, dar nici să mă dau cum trebuie n-am putut.

placa snowboard - madalinflorea.ro
Placa de snowboard slăbită – madalinflorea.ro

2. Interesează-te dacă îți trebuie “ski pass”.

Ski pass-ul este o cartelă pe care o încarci cu puncte și care își permite accesul la telescaun sau mașinăria de tractat la deal de pe marginea pârtiei, ca să nu urci tu cu placa sau ski-urile în mână (în partea stângă a pozei de mai jos).

La baza pârtiei fiind, jos, la parcare, am crezut că n-am nevoie de ski pass, că tura trecută la Vatra Dornei puteam singur să urc pe pârtie, nu era foarte abrupt. Din păcate… pârtia de aici era mai abruptă, iar urcarea extrem de obositoare… motiv pentru care am realizat că-mi trebuia ski pass-ul.

Bun, hai să iau un ski pass de ăla… când colo, surpriză, nu mai poți cumpăra ski pass și de sus de la observator, ci trebuie să vii până jos înapoi cu telescaunul, să cumperi ski pass și să plătești încă o dată telescaunul, că doar buna informare a turiștilor e la ea acasă.

partia soimul - madalinflorea.ro
Pârtia Șoimul – madalinflorea.ro

3. Îmbracă-te bine, că te sparge vântul.

Pârtia de aici era clar la înălțime, față de cea din Vatra Dornei, deci și vântul era pe măsură. Câteva secunde era soare, transpirai de cald, câteva minute venea umbra și bătea un vânt extrem de rece.

Cu haine impermeabile și mănuși, să zicem că te aranjezi… doar că la mine frig am simțit cel mai tare la gât. Purtam un guler de ski (sau e schi?), doar că-mi trebuia ceva mai calitativ, motiv pentru care tura următoare iau ce am găsit la Decathlon aici.

Încă îmi amintesc cum am mers eu cu paltonul prima dată pe pârtie, să învăț să mă dau cu placa… ulterior am aflat și de o pagină faină pe Instagram, destul de amuzantă, cu astfel de personaje… vezi aici. Concluzia este să te pregătești și să te informezi înainte, că altfel dai bani și nu te bucuri decât de o poză.

Ți-a fost de ajutor articolul despre începător în sporturile de iarnă?
MĂ POȚI SUSȚINE

verificând cărțile care merită,
făcând o DONAȚIE pe PAYPAL
sau
alăturându-te grupului de oportunități de călătorit,
astfel continui să îți ofer informații GRATIS.


ebook Tanarul Viitorului - madalinflorea.ro
Primește gratis ebook-ul TÂNĂRUL VIITORULUI – intră pe madalinflorea.ro
capitole ebook Tanarul Viitorului - madalinflorea.ro
Voluntariatul este pentru TÂNĂRUL VIITORULUI – madalinflorea.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *