Prima dată la moldoveni, în Republica Moldova, 2021 – păi, să fiu sincer, am avut oportunitatea de a merge într-un proiect internațional în Baku, așa că am căutat cel mai apropiat aeroport care să mă ducă acolo. Alegerea era între București, la 7 ore distanță sau Chișinău, la 3 ore jumătate. Motivat că oricum n-am văzut țara asta până acum… mi-am luat biletele, am planificat călătoria și vine ziua plecării…
Mă rog, ce poate merge rău? Te urci în autobuz, apoi în avion și gata.
(articol de parcurs în 5 minute)
da, sună ușor, doar că…
1. Autobuzul spre aeroport n-a venit.
Deși m-am strofocat puțin, adică am căutat pe internet pe mai multe site-uri programul autobuzelor/microbuzelor, am ales cel care mi se potrivea cel mai bine să ajung la zbor. Am dat email să rezerv, mesaj pe site-uri și telefon la numerele afișate.
Totuși, un semnal de alarmă a fost că la numerele afișate nu prea răspundea nimeni, iar un nene când a răspuns a spus că nu se mai ocupă el direct de asta. Mno’, m-am prezentat la 00:30 în stația afișată pe internet, dar microbuzul meu Capital Lines n-a mai venit… i-am dat sfertul academic, jumatea de oră academică… dar degeaba.
Deci aveți grijă ce curse vă alegeți pe autogari.ro.
2. Așa că m-am urcat în mașina personală și am plecat.
Era cam 1:30 când am ajuns cu mașina mea în vamă. Bineînțeles că nu mai era nimeni, am intrat direct la barieră, iar polițistul de frontieră m-a întrebat amuzat: „Tinere, unde mergi la ora asta?„, iar eu i-am zis că în Azerbaidjan și că autobuzul m-a lăsat baltă. Totuși, mi-a confirmat că el circulă… numa nu când am avut eu nevoie, aparent.
Eh, nu-i bai, îmi iau documentele înapoi, mă urc în mașină și pornesc până unde mi-a zis, la următoarea barieră, la 2-3 metri. Mă dau jos și o doamnă mai serioasă îmi spune: „De ce te-ai dat jos, ți-am zis eu să cobori? Mergi înainte„. Bun, așa fac…
Merg ușor până văd o coadă de mașini verificate de un alt polițist. Cumva eram la verificarea moldovenească. El îmi face semn să trec pe lângă coloana de mașini, spre o poartă liberă. Văd eu că scrie sus pe poartă „nothing to declare” și eu cu mintea de la 2 dimineața zic: „Da, n-am ce declara„. Totuși, merg ușor să văd dacă iese vreun polițist, dacă tre să opresc sau nu… n-a venit nimeni, așa că dau să plec.
Nu pot descrie sentimentul, dar după câțiva metri buni văd în spate cum ies polițiștii în spatele mașinii după mine. Bineînțeles că dau înapoi și sunt coborât din mașină, verificat la portbagaj de 2 ori și chestionat ca ultimul infractor sau fugar cu țigări de contrabandă. După…
3. A urmat o întrebare de baraj de la un polițist.
I-am dat și lui actele mașinii și întrebarea de baraj a fost: „Dl. Constantin?„… „Nu, ăla e tata”, „Am înțeles, păi trebuie procură, mașina e pe numele lui. Trebuie să te întorci și să vii cu el la volan… îmi pare rău” (și începe să vorbească în rusă cu un coleg)… eu care în câteva ore aveam zbor la Chișinău de prins.
Începeam să mâ gândesc cum îl trezesc pe tata la ora asta, cum îl conving să mă aducă… și așa a fost greu să-l conving să mă lase cu mașina singur. Mă cam întristasem, sincer să fiu… dar tot polițistul: „Dl. Mădălin?… Da… haideți că de data această vă las cu o permisie, dar să nu se mai repete”. Nici sentimentul acesta care m-a cuprins nu-l pot descrie, dar s-a simțit foarte bine să pot continua drumul.
Waze-ul era deja setat, îi dau înainte la drum. Pe un asfalt suprinzător de bun și după o pauză de trezit un casier de la Rompetrol pentru un suc, ajung la Chișinău pe la 5.
4. Și ajung frumos într-un mare sens giratoriu…
În acest giratoriu staționa și o patrulă de poliție, dar vedeam pe Waze că sunt la limita legală de viteză, becurile le am aprinse, semnalizez corespunzător, n-am motive de îngrijorare.
Îmi continui drumul și observ după că în spatele meu stă o mașină cu becurile aprinse cam tare. Merg, mă doare la bască… până când becurile aprinse cam tare sunt completate brusc de un girofar și Mădălinos este oprit de poliție pentru prima dată în 3 ani și ceva de carnet.
„Agent nu știu cum, de la districtul nu știu care, vă rog documentele„… „Sigur, uitați”… „Dl. Mădălin… (abia ce mai auzisem o dată formularea asta)… v-am depisat circulând fără vinietă valabilă pentru mașina dvs.”… Yep, joac-o pe asta.
„Cum așa? Stați că vă arăt dovada pe telefon, ia uitați aici!”… nu v-ați așteptat la asta, nu? Băiatu’ și-a luat vinietă imediat la vamă, după ce m-a lăsat vameșu’ cu permisiune prin omisiune să intru. Am uitat să vă spun, dar eram acoperit. Polițistului nu îi vine să creadă și îmi ia telefonul să verifice.
„Da… aveți dreptate. Aveți vinietă, doar că eu v-am căutat numărul de înmatriculare fără liniuță în baza de date, am pus direct IS69BOS (față de IS-69-BOS ca exemplu). DRUM BUN VĂ DORESC!„… iar în scurt timp am ajuns la aeroport.
5. Credeați că la întoarcere a fost mai lejer?
Mă plimb frumos prin țările mele străine și mă întorc în Chișinău… iau mașinuța, plătesc ditai taxa de parcare în aeroport, apoi mă pornesc spre cazarea rezervată pe Booking, dar deja era seară, 8-9 să zic.
După ce m-am „bucurat” de drumurile dezastruoase din Chișinău, cu gropi și hârtoape, am ajuns la cazare, iar recepționera a fost foarte drăguță, poate chiar prea drăguță, încât am întrebat-o de unde comandă lumea mâncare des aici și am uitat imediat după denumirea restaurantului.
Nu-i problemă, că doar e capitală, nu? Sigur are un Glovo, ceva… și chiar are. Dau la ora aia să văd ce mai e deschis, iar din toate restaurantele, fix 2 locații mai erau deschise… în ditai orașul. Una era cu pizza, iar alta cu ceva paste, nebunii. Zis și făcut, bifez tacâmurile și comandă băiatul paste + un desert.
6. Durează ceva livrarea și când deschid pachetul…
Da, fix așa arăta. Înainte să tragi concluzii pripite, trebuie să dezvălui că mâncarea încă era fierbinte, deci am tras eu concluzia că învelișul de plastic de deasupra s-a topit și strâns în forma aia ciudată. Desertul arăta țuț, așa că hai să mâncăm…
Dar unde-s tacâmurile?… hopa, nu erau tacâmurile. Cum a mâncat băiatul paste cu brânză topită și cheesecake-ul cu caramel? Exact, cu degetele, corect și corespunzător. După mi-am planificat ce văd a doua zi și m-am culcat direct.
7. A doua zi vizitez câteva locuri și merg după dulciuri.
Intru să-mi iau de la magazinul fabricii dulciurile preferate, cer și eu o cutie de aia, alta de aia… la care doamna vânzătoare: „Noi vindem angro, deci trebuie să luați minim 3 cutii dintr-un sortiment, nu putem altfel.” Mna, așa că mi-am luat 3 cutii de favorite și am plecat direct acasă… per total, consideram plecarea aceasta cea mai plină de peripeții din viața mea, până când am plecat la 2 luni după în Germania… dar despre asta vă povestesc altă dată. Spor la călătorit!
Ți-a fost de ajutor articolul despre prima dată la moldoveni?
MĂ POȚI SUSȚINE
cumpărând cărți care merită,
poți face o DONAȚIE pe PAYPAL sau
alăturându-ne grupului de oportunități de călătorit,
astfel continui să îți ofer informații GRATIS.